Se încing spiritele înainte de FCSB – CFR Cluj.
Cele două cluburi se duelează duminică, 6 august, de la ora 21:30. Partida se va desfășura pe stadionul „Steaua” din Ghencea, după ce FCSB a reușit să închirieze arena celor de la CSA Steaua.
Cristi Balaj scoate cartonașul la Gigi Becali: „Nu știam că ne duelăm în comparații. E ca la copiii mici”
Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, l-a atacat pe Gigi Becali înainte de meciul direct, remarcând faptul că pe latifundiarul din Pipera l-ar fi acaparat emoțiile la meciul cu CSKA 1948 Sofia.
În fapt, cei doi s-au tot contrat în ultimul timp. Cristi Balaj a avut câteva declarații „bizare” după transferul lui Claudiu Petrila la FC Rapid București.
„Noi toate meciurile le jucăm așa, nu ne uităm la adversar. Indiferent că jucăm cu UTA sau cu FCSB, noi trasăm meciul la fel. E bine că se joacă cu spectatori, cât mai mulți în tribune. Tot ce a depins de noi, am făcut în acest sens. Va fi frumos.
Lua blana pe el. Nu știam că ne duelăm în comparații. E ca la copiii mici, tata lucrează în armată și lucrează pe un tanc mai mare. Îmi aduc aminte de copilărie când văd asemenea declarații. Dacă facem comparații, să vedem fiecare ce lot a făcut și câți bani a cheltuit.
Vorbim de management, câți bani au cheltuit ei, noi, și care e valoarea jucătorilor. Nu doar duminică, în tot campionatul vom vedea asta. Încercăm să câștigăm orice meci. Jucătorii sunt supărați, sper să îi remontăm fizic”, a spus Cristi Balaj, potrivit Fanatik.
FCSB – CSKA 1948 Sofia 3-2 (4-2 la general)
Cele două echipe s-au întâlnit în dublă manșă în al doilea tur preliminar pentru calificarea în grupele Conference League. FCSB a trecut mai departe și o va întâlni pe FC Nordsjaelland în al treilea tur preliminar joi, 10 august, ora 21:30 acasă și tot joi, 17 august, de la ora 19:30 în deplasare.
În returul cu bulgarii, Damjan Djokovic a deschis scorul în minutul 27, iar CSKA 1948 a reușit să întoarcă soarta meciului în repriza secundă. Pedrinho a egalat în minutul 49, iar Reyan Daskalov a dus scorul la 2-1 în minutul 68.
Însă echipa pregătită de Elias Charalambous a revenit pe final și i-a învins pe bulgari, calificându-se în următorul tur. Djokovic a realizat „dubla” în minutul 82, iar Octavian Popescu a închis tabela de marcaj la 3-2 pentru FCSB în minutul 90+1 al partidei de pe stadionul „Arcul de Triumf” din București.