FCSB a ratat șansa de a se apropia de liderul Farul, din cauza înfrângerii de la Arad, cu UTA, 1-3.
După meci, David Miculescu, Florinel Coman și Lucian Filip au spus că rezultatul a fost influențat decisiv de starea gazonului, dar analiștii Digi Sport, Helmut Duckadam, Ilie Dumitrescu și Marius Lăcătuș, în ordinea în care și-au exprimat opiniile în studio după meci, cred că alt element a dus la înfrângerea FCSB-ului de la Arad.
Helmut Duckadam, Ilie Dumitrescu și Marius Lăcătuș, analiză după UTA Arad – FCSB 3-1
Cei trei mari foști fotbaliști cred că schimbarea lui Malcom Edjouma cu Andrei Cordea de la pauză, când scorul era 1-1, a contat decisiv în stabilirea rezultatului final, pentru că UTA Arad a ”câștigat” mijlocul și a dominat în repriza a doua.
”Mai în glumă, mai în serios, cred că s-a simțit lipsa lui Strizu. Nu știu cine a putut să-l scoată pe Edjouma la pauză. În alte jocuri, schimbările au fost inspirate. Astăzi, nu au fost cele mai inspirate și UTA a fost superioară FCSB-ului în repriza a doua”, a spus Helmut Duckadam.
”Cu schimbarea lui Edjouma, s-a pierdut mijlocul, acolo s-a făcut diferența. În seara asta, Balint a fost peste Gigi”, a declarat Ilie Dumitrescu.
”Nu cred că doar schimbarea lui Edjouma a contat. Sigur, mijlocașii centrali ai UTA-ei au dominat clar lupta cu cei de la FCSB, dar au fost și greșeli individuale ale celor de la FCSB”, a transmis Marius Lăcătuș.