Csa a pierdut categoric derby-ul cu Dinamo, scor 0-3.
Csa nu are drept de promovare, dar și-a asigurat matematic locul doi, cu o etapă înainte de finalul play-off-ului din eșalonul secund. Practic, Daniel Oprița și elevii săi și-au îndeplinit obiectivul, acela de a promova în Superligă.
Cu toate acestea, Florin Talpan s-a arătat nemulțumit de ultimele rezultate ale echipei. Juristul CSA Steaua i-a cerut lui Oprița să-și dea demisia de la echipă.
Florin Prunea, fostul oficial al lui Dinamo, a reacționat după ce a auzit dialogul dintre cei doi, în care a și intervenit.
Florin Prunea: ”Am rămas șocat, pe cuvânt!”
”Am văzut aseară intervenția lui Talpan, am rămas șocat când a spus la o emisiune ‘cine este Oprița?’ și că nu a jucat la Steaua. Cum nu a jucat? Îmi aduc aminte, a jucat și cu Valencia și în sferturile de finală cu Rapid.
‘Nu, domnule, nu a jucat la Steaua noastră!’. Am rămas șocat, sincer, pe cuvânt. Chiar nu poate nimeni să îl oprească pe omul ăsta? Sunt oameni care sunt alături de proiectul ăsta.
Am văzut meciul cu Lăcătuș și cu Balint. Ăștia tremură pentru Steaua și tu vii și pui oamenii ăștia într-o postură… Unii trag pentru clubul ăsta să îl aducă acolo unde îi este locul și alții vorbesc și dau cu piatra în niște oameni care chiar au făcut ceva pentru clubul ăla”, a spus Prunea, la Digi Sport.