Gigi Becali, patronul FCSB, a anunțat că impresarul Florin Vulturar, trimis în Africa de Sud pentru a-i aduce un atacant, nu îl va mai propune pe Efmamjjasond Gonzalez.
Columbianul de 24 de ani, care joacă la Kaizer Chiefs, în Africa de Sud, împrumutat de la Real Santa Cruz, era la un pas de FCSB, dar Gigi Becali spune că mutarea a căzut.
Motivul? Florin Vulturar îi va propune un alt jucător.
„Vulturar a zis că nu-i place de ăla. A văzut multe meciuri, a stat noaptea și l-a văzut. A zis că nu a dat goluri. Acum zice că are pe altul.
Eu i-am dat temă să-mi aducă un atacant. Inițial mi-a zis de ăla (n.r- Efmamjjasond Gonzalez), acum îmi zice de altul. Oricum îl aducem împrumut și după aia vedem.
El îmi spune că a găsit altul. Am zis «Bine, uită-te 2-3 nopți și la asta». Toți jucătorii pe care Vulturar îi vede, îi trimite să-l vedem și noi. I-am zis lui MM Stoica «Îți dă Vulturar un jucător, te uiți și îmi zici da sau nu»”, a spus Gigi Becali în emisiunea „Fotbal Club”, la DigiSport.
- Efmamjjasond Gonzalez aparține de Real Santa Cruz, club din prima ligă a Boliviei, însă din august evoluează sub formă de împrumut în Africa de Sud, la Kaizer Chiefs, fosta echipă a lui Siyabonga Ngezana, unde Gonzalez a bifat doar 4 partide, fără să marcheze.
- Cifrele columbianului crescut de Atletico Nacional au fost bune la Santa Cruz, pentru care a jucat în intervalul ianuarie-august 2023: 8 goluri în 20 de apariții.