FCSB a remizat pe terenul celor de la CFR Cluj, scor 2-2, în derby-ul etapei cu numărul 9 din SuperLiga.
Ardelenii au deschis scorul și au preluat conducerea cu 2-0, grație unei ”duble” spectaculoase reușite de Louis Munteanu (în minutele 36 și 50). Totuși, ”roș-albaștrii” au revenit spectaculos, egalând la 2 prin golurile marcate de Alexandru Băluță (minutul 59) și Joyskim Dawa (minutul 87).
În acest meci, FCSB nu l-a putut folosi pe Daniel Bîrligea (24 de ani), atacantul recent transferat de la CFR Cluj, din cauza unui gentlemen’s agreement între cele două cluburi, care stipula că jucătorul nu va evolua împotriva fostei sale echipe timp de doi ani.
Cu toate acestea, Gigi Becali (66 de ani), patronul FCSB, a declarat că așteaptă cu nerăbdare să-l vadă la treabă pe atacantul pentru care a plătit două milioane de euro.
Gigi Becali: ”Daniel Bîrligea va fi marea surpriză a României anul acesta!”
La scurt timp după finalul partidei de la Cluj, Gigi Becali s-a arătat convins că Daniel Bîrligea va face senzație la FCSB și că va fi revelația SuperLigii în acest sezon.
Mai mult, omul de afaceri a afirmat că noul atacant adus de la CFR va înscrie cel puțin 25 de goluri în acest campionat.
”Eu cred că Bîrligea va fi o mare surpriză pentru toată România anul acesta. Va fi altceva decât la CFR. Va marca pe banda rulantă. Va marca 25 de goluri, eu așa cred”, a spus Gigi Becali, la Palat.
Daniel Bîrligea va putea să debuteze pentru FCSB în runda următoare de campionat, când ”roș-albaștrii” vor juca, pe teren propriu, împotriva Petrolului Ploiești.
- două milioane de euro este cota de piață a lui Bîrligea, conform Transfermarkt
- 29 de goluri și 11 pase decisive a reușit atacantul în 101 de meciuri jucate în tricoul celor de la CFR Cluj