Situația din Liga 2 este dezastruoasă în privința echipelor care nu au drept de promovare. 8 cluburi nu au dreptul de a face pasul în Liga 1: CSA Steaua, CSM Reșița, CSM Alexandria, CSC Șelimbăr, Corvinul Hunedoara, CS Tunari, CSM Slatina și CSC Dumbrăvița.
CSA Steaua, un nou sezon în Liga 2
În ultimele două ediții de Liga 2, CSA Steaua s-a clasat pe loc promovabil, însă „Militarii” nu au putut urca în primul eșalon, din cauza formei de organizare a clubului. Chiar dacă au existat speranțe că din acest sezon s-ar putea schimba lucrurile, Daniel Oprița a făcut un anunț clar și a transmis că formația din Ghencea nu va avea drept să promoveze nici în ediția 2023/2024.
Totul se întâmplă deoarece formația din Ghencea aparține în acest moment de Ministerul Apărării Naționale și nu poate promova în prima ligă până când clubul nu va fi trecut din domeniul public în cel privat, ca să respecte Legea Sportului.
„E frustrant. Mi-aș fi dorit să fiu și eu în Liga 1, pentru că mi-am câștigat pe teren acest drept. Chiar în primii doi ani am tot sperat pe parcursul campionatului, dar anul ăsta mi-am dat seama că e pierdut încă din prima etapă.
Chiar și eu, care eram mai optimist. E destul de greu, chiar dacă mai apar tot felul de zvonuri. Nu, regulile și legile sunt clare și dacă nu se rezolvă până la începutul campionatului e greu”, a spus Oprița, potrivit VictoryCup.
În acest moment, CSA Steaua ocupă locul 7 în Liga 2, la un singur punct de locurile care asigură prezența în play-off.
Marius Lăcătuș: ”Cineva trebuie să își asume responsabilitatea!”
În acest context, Marius Lăcătuș, fotbalistul legendar de la Steaua, le-a cerut oficialilor Clubului Sportiv al Armatei să dea cărțile pe față în ceea ce privește situația actuală a echipei în legătură cu dreptul de promovare.
”Sunt doi ani de când nu au drept de promovare. Dacă nu au dat niciun răspuns în doi ani, crezi că vor da un răspuns anul acesta? Cineva ar trebui să iasă în față, să își asume responsabilitatea și să pună cărțile pe față!
’Dom-le, asta e situația, de asta nu vrem să facem o asociere, de asta ținem echipa asta’, ca să știe și suporterii, să știm și noi în ce ape ne scăldăm”, a spus Marius Lăcătuș la emisiunea Fotbal Club.