UPDATE 20:00: Bogdan Matei, unul dintre inițiatorii proiectului de modificare a Legii Sportului, susține că legea încă e în stadiul de așteptare a avizului. (Revenim cu noi informații de îndată ce le aflăm).
După ce Vasile Dîncu (61 de ani), fostul ministru al Apărării, și alți doi parlamentari PSD au propus modficarea Legii Sportului, astfel încât cluburile de drept public să aibă posibilitatea de a evolua în prima ligă, CSA Steaua a primit o veste proastă.
CSA Steaua nu are drept de promovare, din cauza formei de organizare – club de drept public (deținut de MApN). Însă, ”Militarii” sperau ca Legea Sportului să fie modificată pe ultima sută de metri, iar formația care ocupă în acest moment a doua poziție în play-off-ul Ligii 2 să promoveze în SuperLigă.
Aviz negativ pentru modificarea Legii Sportului
Marți seară, în urma comisiei parlamentare, s-a decis ca această inițiativă legislativă să nu intre în plenul Parlamentului, astfel că ”Militarii” rămân cu șanse reduse de a evolua în prima ligă din următorul sezon.
”Știrea momentului! Aviz negativ în comisia parlamentară în care s-a luat în discuție proiectul de amendamente la Legea Sportului, acela despre care am tot vorbit zile la rând, după propunerea domnului Vasile Dîncu.
Asta înseamnă că nici măcar nu se ajunge la discutarea ei. Dacă se dădea aviz favorabil, după aia, se discuta în plen”, a spus moderatorul emisiunii Digi Sport Special, Vali Moraru.
Cum s-ar modifica Legea Sportului astfel încât CSA Steaua să aibă drept de promovare
Proiectul de modificare a Legii 69/2000 a educației fizice și sportului propune ca statutul de club sportiv profesionist să poată fi acordat și pentru ”persoane juridice de drept public, înființate ca instituții publice reprezentative în domeniul activității sportive de performanță.”
În cazul în care inițiativa legată de Legea Sportului va fi, totuși, adoptată, Alineatul (1) al Articolului 31 s-ar modifica și ar avea următorul cuprins:
”Cluburile sportive profesioniste sunt structuri sportive organizate ca asociații fără scop patrimonial, societăți comerciale sportive pe acțiuni sau persoane juridice de drept public, înființate ca instituții publice reprezentative în domeniul activității sportive de performanță, care au obținut licența din partea federației sportive naționale, emisă în conformitate cu statutele și regulamentele federațiilor internaționale pe ramura de sport”.
De asemenea, Alineatul (3) al Articolului 31 ar avea următorul cuprins:
”Cluburilor sportive profesioniste organizate ca asociații fără scop patrimonial, li se aplică regimul juridic al acestui tip de asociații, cluburilor sportive profesioniste, organizate ca societăți sportive comerciale pe acțiuni, li se aplică regimul juridic al societăților comerciale, cu particularitățile din prezenta lege, iar cluburilor sportive profesioniste organizate ca persoane juridice de drept public, înființate ca instituții publice reprezentative în domeniul activității sportive de performanță li se aplică regimul juridic al instituțiilor publice în subordinea cărora funcționează”.