Meme Stoica vrea ca un arbitru să fie scos definitiv de pe lista celor care conduc meciuri în Superliga! Mulți nici nu au auzit de el, dar oficialul FCSB e scos din minți: „Cum facem?”

Nemulțumit de o decizie luată din camera VAR în debutul partidei FC Hermannstadt – FCSB 2-2, Meme Stoica a spus public că vrea ca un arbitru să fie scos definitiv de pe lista celor care conduc meciuri în Superliga. Oficialul FCSB a fost scos din minți și a amintit de alte decizii controversate luate de respectivul arbitru.

Meme Stoica, reacție nervoasă după FC Hermannstadt – FCSB 2-2. Vrea ca un arbitru să fie scos definitiv de pe lista celor care conduc meciuri în Superliga

FCSB a pierdut două puncte importante, joi, în restanța din runda cu numărul 5 a Superligii. Roș-albaștrii au plecat doar cu o remiză de pe terenul celor de la FC Hermannstadt, scor 2-2, la capătul unui meci foarte încins și plin cu de toate.

Balaure a deschis scorul pentru sibieni, după care Compagno a restabilit egalitatea din penalty. În repriza secundă, același Compagno a bifat dubla în dreptul numelui său și a dus scorul la 2-1 pentru oaspeți. Însă, în minutul 60, Dawa a comis-o: l-a faultat în careu pe Cristi Neguț, iar arbitrul l-a eliminat și a acordat lovitură de la 11 metri pentru gazde. Daniel Paraschiv a ratat de la punctul cu var, însă mingea i-a revenit și din a doua încercare a înscris. Acest gol a fost și cel care a închis tabela de marcaj, iar FC Hermannstadt și FCSB s-au ales fiecare cu câte un punct.

La o zi după meci, Mihai Stoica și-a îndreptat atenția în direcția arbitrajului și a contestat o decizie luată de brigada de la Sibiu. Mai precis, o decizie venită din camera VAR, unde arbitru principal a fost Florin Andrei, iar asistent Valentin Ionel Dumitru.

În minutul 8, înainte ca scorul să fie deschis oficial de sibieni, Compagno a înscris pentru FCSB, însă reușita nu a fost validată. Din camera VAR s-a constatat că atacantul italian ar fi comis un henț, astfel că „centralul” a fost îndemnat să anuleze golul.

Imediat după meci, Andrea Compagno a spus că mingea nu l-a atins în mână și că golul i-a fost anulat pe nedrept:

„Așa mi-a zis, că a fost anulat golul pentru henț. Dar nu e așa. E cel mai urât lucru pentru un atacant, să te bucuri și să îți ”șteargă” golul”, a declarat Compagno.

În sprijinul atacantului a sărit și Meme Stoica. Managerul general al roș-albaștrilor l-a pus la zid pe Florin Andrei, arbitrul din camera VAR, despre care a spus că ar trebui să fie scos definitiv de pe lista celor care conduc meciuri în Superliga:

„Am început rău. Cu toate astea, am dat gol. Andrea (n.r. – Compagno) spune că nu l-a lovit. Chiar nu ştim dacă l-a lovit sau nu, pentru că nu se vede. Florin Andrei ăsta, care vede lucruri pe care nimeni altcineva nu le vede, refuză un penalty pentru U Cluj împotriva Sibiului.

Inventează o simulare la Daniel Popa. Cum facem ca ăsta să nu mai arbitreze? Am o mare problemă cu Florin Andrei, după tot ce a făcut la U Cluj – Hermannstadt”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Compagno e bucuros că a marcat din nou pentru FCSB

Chiar și fără golul din minutul 8, care i-a fost anulat pentru un henț, Andrea Compagno a reușit să impresioneze în deplasarea cu FC Hermannstadt și a înscris o dublă. De asemenea, penalty-ul din care a marcat în minutul 31 a fost obținut tot de el.

„Păcat că nu am câștigat. După acest cartonaș roșu, plecăm cu acest punct și mergem înainte. Așa mi-a zis, că a fost anulat golul pentru henț. Dar nu e așa. E cel mai urât lucru pentru un atacant, să te bucuri și să îți ”șteargă” golul.

M-am bucurat la goluri, e important pentru mine. Mergem înainte. A fost un meci cu foarte multe ocazii. Egalul e corect la final. Se întâmplă să nu marchezi uneori. E important să muncești și să ai mereu încredere.

Acum jucăm din 3 în 3 zile. E o perioadă grea. Dacă ne uităm la anul trecut, CFR e foarte bună. Următorul meci e foarte important și trebuie să fii pregătit!”, a declarat Andrea Compagno, după FC Hermannstadt – FCSB 2-2.

Lasă un comentariu