Vlad Chiricheș a jucat primul meci după revenirea la FCSB. Experimentatul fundaș a fost titular în partida cu Oțelul Galați, câștigată de echipa sa, scor 2-0.
După meci, Vlad Chiricheș a declarat că s-a trezit într-o altă realitate și trebuie să se acomodeze la mentalitatea din România. Reacția fundașului a stârnit câteva declarații dure în studiourile TV, experții neînțelegând la ce se referă mai exact Chiricheș.
Răducioiu sare în apărarea lui Vlad Chiricheș
Florin Răducioiu se numără printre puținii oameni care nu numai că nu au criticat discursul lui Chiricheș, ci i-a dat și dreptate căpitanului naționalei României. Fostul mare atacant spune că a simțit același lucru în 2000, când a revenit la Dinamo după 10 ani petrecuți la cluburi precum Milan, Espanyol, West Ham, Brescia, Stuttgart sau AS Monaco.
„Într-un fel are dreptate. Vine după mulți ani de Occident. Trebuie să se reobișnuiască și să se adapteze la fotbalul românesc. E adevărat, pare ciudat ce spun, dar eu îi dau dreptate.
Și eu m-am lovit de asemenea probleme când m-am întors după 11-12 ani la Dinamo și chiar am avut anumite probleme de adaptare, de mentalitate, de a mă regăsi puțin în această atmosferă românească. Evident, se va reobișnui cât mai repede, deși nu l-am văzut foarte bine azi. A fost un pic ezitant”, a spus Florin Răduciou, la Prima Sport.
Ce a spus Vlad Chiricheș după meciul cu Oțelul
Vlad Chiricheș a vorbit după meci și a precizat faptul că s-a trezit într-o altă realitate și că trebuie să se reobișnuiască cu fotbalul românesc. Fundașul nu a mai evoluat în primul eșalon al României de 10 ani.
„E un teren dificil aici să joci la Galați. Îmi aduc aminte din anii trecuți. Tot timpul au fost pe același stil, o echipă arțăgoasă, agresivă. Poate am fi putut să jucăm mai bine, să jucăm mai mult mingea. Personal, după două luni, cred că a fost ok, a fost bine. Emoții… Da, așa, normale, de început. Am fost concentrat, setat pe meciul ăsta. Puteam să-mi dau autogol? Cred că am ajuta la faza aia. A fost o respingere bună din partea mea.
Pot spune că m-am trezit într-o altă realitate, dar trebuie să mă obișnuiesc. Știu treaba asta, trebuie să mă acomodez cât mai repede, să revin la mentalitatea de aici, să aduc prin experiența mea ceva în plus. Acel ceva de care are nevoie echipa să câștige campionatul. Să ajut echipa cu ce am învățat eu în anii petrecuți în afară. Sper că vom reuși să facem treabă bună.
Sunt patru victorii, sper să continuăm tot așa. Să rămânem la goluri primite cu zero. Cum a fost și în seara asta. Nu dură (n.r. e realitatea). Trebuie să încerc să mă obișnuiesc. Am trăit niște momente… Și când am ieșit, anumite persoane… Niște înjurături, așa, foarte gratuite. Niște injurii, nu știu, fără sens. În rest, a fost ok. Echipa a câștigat. Am arătat un spirit bun.
E extraordinar. Sunt fericit că lumea mă apreciază. Le mulțumim fanilor că au făcut deplasarea asta, că ne-au susținut și că i-am răsplătit cu această victorie”, a spus Vlad Chiricheș după meci.